Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului „Prima Casă”, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
„În această seară au fost aprobate normele de aplicare ale programului ‘Prima Casă’. Reamintesc, în acest caz vorbim despre două categorii de beneficiari, respectiv cei care, până în prezent, erau în categoria beneficiarilor conform condiţiilor din programul ‘Prima Casă’, respectiv credite de până la 70.000 de euro, cu garanţii de stat de 50% şi avans 5% pentru locuinţe noi sau vechi. La aceştia se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care vor achiziţiona imobile cu valoare cuprinsă între 70.000 de euro şi 140.000 de euro, cu garanţii de stat de 60% şi avans de 15%”, a spus Dancă, citat de Agerpres.
„Acestea sunt condiţiile pentru programul ‘Noua Casă’, aprobate prin hotărâre de guvern, în ceea ce priveşte normele de aplicare ale acestui program. Odată cu publicarea normelor în Monitorul Oficial, practic, programul este disponibil pentru cei care doresc să achiziţioneze imobile cu credite cu garanţii de stat. Vorbim despre un plafon de aproximativ 1,6 miliarde lei, disponibil până la sfârşitul acestui an pentru acest program”, a aăugat el, la finalul şedinţei de Guvern.
Băncile au dat start programului Noua Casă.
Noua Casă vine cu modificări față de vechiul program „Prima Casă”.
Valoarea locuințelor vechi sau consolidate care pot fi cumpărate prin program crește la 70.000 de euro, cu un avans de 5%.
Pot fi cumpărate și locuințe mai scumpe, cu o valoare de cel mult 140.000 de euro, la toate creditele peste 70.000 de euro, avansul fiind de 15%.
Prin Noua Casă nu se mai pot construi case, cum era în programul anterior, pot doar fi cumpărate locuințe finalizate și recepționate, cu interdicția ca acestea să fie vândute în primii cinci ani.
Cât ar trebui să câștige un român care accesează un credit pentru o locuință prin Noua Casă
În funcție de perioada creditului, rata începe de la 1500 de lei și ajunge la peste 1800 de lei, iar salariul minim trebuie să fie cuprins între 3.300 și 4.100 de lei.
Dacă vrem să cumpărăm un apartament de 80.000 de euro, trebuie să avem un salariu minim de 3800 de lei la un credit luat pe o perioadă de 30 de ani.
Pentru românii care vor o locuință mai scumpă, să spunem de 100.000 de euro, salariul câștigat trebuie să fie între 4.700 și 5.900 de lei, pentru că și rata va trece de 2000 de lei, indiferent de perioada de creditare.
În cazul unei locuințe în valoare de 140.000 de euro, câștigul minim trebuie să fie de 6.600 de lei.
Articol preluat de la Digi24.